Boala Crohn

Boala a fost numită în numele doctorului Burrill Bernard Crohn, care în 1932 pentru prima dată a publicat descrierea bolii ca fiind o infecţie nespecifică granulomatoză a tractului gastro-intestinal, pasibilă să afecteze toate părţile acestuia, începând cu cavitatea bucală şi terminând cu rectul. Însă cel mai des se afectează colonul terminal al ileonului, care în 50% din cazuri se combina cu colita. Inflamaţia transmurală, adică afectarea tuturor straturilor intestinale, care duce la dezvoltarea ulcerărilor şi cicatricelor pereţilor intestinului.

 Până în momentul de faţă cauza exactă a bolii Crohn rămâne necunoscută. Printre cauze se examinează şi cele eriditare sau genetice, infecţioase, factorii imunitari. Factorii genetici: boala a fost descoperită la gemeni uni-ovulari şi la fraţi de sânge. Aproximativ la 17% din cazuri bolnavii au rude de sânge, care la fel suferă de această boală. Factorii infecţionişti nu au fost confirmaţi în totalitate, dar administrarea spălării intestinului şobolanilor de laborator uneori duce la această boală la animale. Despre patologia sistemului imunitar dovedeşte afectarea sistemică a organelor care se coroborează cu majorarea numărului de limfocite T, anticorpilor la bacilul intestinal, proteinelor laptelui de vacă, lipopolizaharidelor. Din sângele bolnavilor în perioadele de agravări sunt evidenţiate complexe imunale. Este acceptată existenţa unei antigene, necunoscute pană acum, în interiorul intestinului sau în sângele bolnavului, care duce la activarea limfocitelor T, macrofagelor, fibroblastelor, elaborarea de anticorpi, citokine, prostaglandinelor, oxigen atomic liber, care şi duc la afectarea ţesutului intestinal.

Cazuri de îmbolnăvire se întâlnesc peste tot, însă cele mai întâlnite sunt în partea de nord a Europei şi Americii (în total 300000 de bolnavi în America de Nord). În fiecare an se înregistrează două-trei cazuri de noi îmbolnăviri la 100000 de oameni. Boala la majoritatea bolnavilor apare între 15-35 de ani, dar este şi un al doilea vârf al îmbolnăvirii ridicate - după 60 de ani. Cel mai des boală Crohn se întâlneşte la evrei – aproximativ de 6 ori mai des decât la alte naţionalităţi.

colita                                                                        colita

ulcer                                                                          cancer

Pentru boala Crohn caracteristic este afectarea segmentară a intestinului, având margini bine conturate cu segmentele sănătoase învecinate. Peretele este îngroşat, spaţiul ingustat, intestinul lărgit până la segmentul afectat. Membrana mucoasă cu multe ulcerări longitudinale, cu crăpături transversale, deluroase, având forma unei „punţi de legătură”. În unele cazuri perforaţia ulcerărilor cu formarea abceselor intraabdominale şi fistulelor. Fistulele pot comunica cu buclele instestinale şi cu organele care le înconjoară (vezica urinară, uterul, vaginul, pielea). Ca urmare a inflamaţiei cronice se formează un ţesut cicatrizat care duce la stenoza intestinală.

Imaginea clinică este foarte diversă şi foarte mult depinde de localizarea, complexitatea, durata şi existenţa recidivilor bolii. Simptomele generale: slăbire, oboseală, temperatură ridicată, deseori cu caracter schimbător. Simptomele legate de afectarea intestinului: dureri abdominale, deseori simulând apendicita acută, diareie, perderea poftei de mâncare, greţuri, vomă, umflarea intestinului, pierderea greutăţii corpului.

Deoarece boala Crohn este legată de afectarea funcţiei sistemului imunitar, în procesul patoligic se implică multe organe cu dezvoltarea la: ochi – conjunctivită, keratită, uveită; cavitate bucală – stomatită ulceroasă, articulaţii – monoartrită, spondilită anchilozantă, piele – eriteme nodoase, angiită, piodermie gangrenoasă; ficat – distrofie grăsoasă a ficatului, colangită sclerotică, colelitiază, ciroză, colangiocarcinomul; rinichi – nefrolitiază, pielonefrită, cistită, hidronefroză, amiloidoza rinichilor. În cazul colitei există riscul ridicat de dezvoltare a cancerului intestinului gros.

Afectarea pielii în cazul bolii Crohn

În timpul de faţă „standartul de aur” al diagnosticării bolii Crohn este efectuarea ileocolonoscopiei (adică examinarea întregului intestin gros şi al colonului terminal, de capăt, al secţiunii ileonului), astfel această boală afectează nu numai intestinul gros, dar şi secţiunile de mai sus. Terapia complexă se efectuiază în corespundere cu procesul verbal al Consensului European privind tratarea bolii Crohn. Tratamentul chirurgical este prescris în cazul agravării bolii. Aceasta nu duce la însănătoşirea definitivă şi este îndreptată exclusiv la înlăturarea agravărilor.

Boala are un decurs cu caracter recidivist. Mortalitatea este de două ori mai ridicată decât mortalitatea la populaţia sănătoasă. Majoritatea cauzelor morţii sunt legate de agravarea bolii şi de operaţiile chirurgicale.

Transplantarea celulelor stem în cazul bolii Crohn urmăreşte două scopuri. Primul – urgentarea procesului de regenerare şi de restabilire a funcţiilor ţesuturilor afectate. Al doilea scop – de bază – influienţa asupra sistemului imunitar al bolnavului, care duce la înlăturarea agresiunii imunitare asupra propriilor ţesuturi din contul transplantării unui număr mare de celule hematopietice, care reînnoiesc celulele sistemului imunitar şi blochează reacţiile autoimune.

Caz clinic. Sub supravegherea noastră s-a aflat pacienta S., 32 ani. Până la internarea în Institutul de terapie celulară pacienta deseori a fost tratată în diverse spitale din Ucraina, dar fără succes. Decursul bolii s-a caracterizat cu un nivel ridicat de gravitate. Pe pacientă o istoviau durerile abdominale permanente, sângerări în timpul defecaţiei. Cu o înălţime de 165cm, cântărea 36 kg. În rezultatul sângerărilor cronice s-a dezvoltat o anemie acută (eritrocite – 2,1T/l, hemoglobina – 61 g/l). Pacienta era extenuată, se mişcă cu mare greutate. După examinări complexe, diagnosticarea bolii Crohn a fost confirmată. A fost efectuată transplantarea celulelor stem hematopietice, după care pacienta a primit un tratament injectabil de 10 zile de extract de placentă (preparatul original al Institutului de terapie celulară). În decurs de 6 luni după aplicarea tratamentului pacienta nu a primit terapie farmaceutică (s-a aflat sub supravegherea medicului personal) a crescut în greutate şi s-a întors la muncă. Nu a mai fost nevoie de trasplant repetat de celule stem.